joi, 28 februarie 2019

Vindecarea depresiei-Sfântul Porfirie



                            Cum ne vindecăm de deznădejde- Sfântul Porfirie Kafsokalivitul

În zilele noastre oamenii ajung să simtă de multe ori tristețe, disperare, letargie, lene, apatie, și alte astfel de lucruri diavolești. Sunt dezamăgiți, nemulțumiți și melancolici. Își ignoră familiile, cheltuiesc sume mari de bani pe psihanaliști și iau antidepresive. Religia  noastră consideră că toate aceste stări sunt niște ispite diavolești.

Durerea este o putere psihologică pe care Dumnezeu a sădit-o în noi pentru a ne face bine și a ne duce în final spre bucurie, iubire și rugăciune. În loc de asta, diavolul reușește să ia această putere de la bateria sufletului nostru și să o folosească pentru rău. O transformă în depresie și aduce sufletul într-o stare de letargie și apatie. Ne chinuie, luându-ne captivi și făcându-ne bolnavi psihici.

Dar este un secret- transformarea energiei negative de la diavol în energie bună. Este dificil și necesită puțină pregătire. Pregătirea necesară este smerenia. Prin smerenie atragi harul Lui Dumnezeu. Te predai iubirii Lui Dumnezeu, închinării și rugăciunii. Dar chiar dacă faci tot ce se poate, nu reușești nimic fără smerenie. Toate sentimentele rele, nesiguranța, disperarea și dezamăgirea, care ajung  să controleze sufletului, dispar cu smerenia.Persoana lipsită de smerenie, egoistul, nu dorește să-i stai în calea dorințelor lui , să fie criticat sau să i se spună ce să facă. El este supărat, iritat și reacționează violent și este copleșit de depresie.
Această stare este vindecată prin har. Sufletul trebuie să se întoarcă la dragostea Lui Dumnezeu. Vindecarea va veni când vom începe să-l iubim pe Dumnezeu arzător. Mulți din Sfinții noștri au transformat depresia în bucurie cu iubirea lor pentru Hristos. Adică, au luat această putere a sufletului pe care diavolul a vrut să o zdrobească și i-au dat-o Lui Dumnezeu transformând-o în bucurie. Rugăciunea și mersul la Biserică vor schimba gradual depresia și o vor transforma în bucurie, pentru că harul Lui Dumnezeu are efect. Aici trebuie să ai tăria de a atrage harul Lui Dumnezeu care te va ajuta să fii unit cu El. E nevoie de artă. Când te vei dărui Lui Dumnezeu și vei deveni una cu El, vei uita duhul rău care te trage în jos și acest duh când este disprețuit te va părăsi. Și cu cât te dedici mai mult Duhului Sfânt, cu atât te vei uita în urmă să vezi duhul care te trage în jos. Când harul te atrage, vei fi unit cu Dumnezeu. Marea artă, marele secret pentru a scăpa de depresie și de tot ce este negativ este de a te dărui iubirii Lui Dumnezeu.
 
Ceva ce poate ajuta o persoană deprimată este munca, interesul pentru viață. Grădina, plantele, florile, copacii, la sat, o plimbare în aer curat- toate aceste lucruri scot persoana dintr-o stare de inactivitate și trezesc alte interese. Ele acționează ca medicamentele. Să te ocupi cu artele, cu muzica și așa mai departe, este foarte benefic. Lucrul pe care îl pun totuși în fruntea listei este interesul pentru Biserică, pentru citirea Sfintei Scripturi și pentru participarea la Slujbe. Când vei studia cuvintele Lui Dumnezeu te vei vindeca fără să-ți dai seama.
 
Să-ți povestesc despre o fată care a venit la mine. Suferea de o depresie groaznică. Pastilele nu aveau efect. Renunțase la tot-muncă, interese, casă. I-am spus despre dragostea Lui Hristos care ia sufletul captiv pentru că harul Lui Dumnezeu umple sufletul și îl transformă. I-am explicat că forța care preia sufletul și transformă puterea sufletului în depresie este demonică. Aruncă sufletul la pământ, îl chinuie și îl face inutil. Am sfătuit-o să se dedice din nou muzicii ceea ce îi plăcea înainte. Am accentuat totuși că cea mai mare nevoie e să se întoarcă spre Hristos cu dragoste. Mai mult decât atât i-am spus că în Biserica noastră vindecarea vine prin dragostea pentru Dumnezeu și rugăciune, dacă acestea se fac din toată inima.
 

Sursa : http://orthodoxhealing.blogspot.com/2010/03/elder-porphyrios-overcoming-depression.html

Cum ne vindecăm de deznădejde

 
 

                                              Cum să ne vindecăm de deznădejde?
Deznădejdea este o stare grea a sufletului și este un păcat greu, deoarece este un moment în care nu avem încredere în ajutorul lui Dumnezeu. Greșeala unora este că fac mereu o „contabilitate negativă” și nu mai văd de nicăieri nici o ieșire. În general, atunci când suntem într-o stare de deznădejde, parcă nici rugăciune nu mai putem face, însă gândurile care ne-au dărâmat le putem spulbera într-o clipă. Da, gândurile care ne-au dus la deznădejde le putem spulbera într-o clipă, iar rugăciunea ne poate lumina din nou sufletul. Nu putem fi pierduți împreună cu Dumnezeu, iar Dumnezeu nu leapădă pe nimeni dintre cei ce se pocăiesc. Gândurile ne tachinează cu păcatele noastre, cu nereușitele noastre, cu lipsurile sau cu nefericirea, cu foști prieteni care nu ne mai caută sau nu ne mai răspund la telefon, cu orice altceva care ne poate provoca părere de rău și o stare în care nu mai avem putere să facem nimic. Noi însă ne ridicăm greoi, ca un uriaș adormit, către limanul de scăpare al bunătății lui Dumnezeu.
Mărturisirea către altcineva este un început, apoi încercăm să vedem viața și fericirea altfel, și ne învățăm și fără acea mulțime de prieteni gălăgioasă, care sunt apropiați doar când ar avea ceva de câștigat. Viața poate fi frumoasă chiar și atunci când nu mai avem nimic și pe nimeni pe acest pământ. În sfârșit, ne dăruim lui Dumnezeu și ne desfătăm cu spectacolul lumii înconjurătoare, dar și cu emoțiile vieții interioare. Afară de asta, atunci când avem de dat ceva din noi, sunt atâția care așteaptă și au nevoie; iar dacă nu mai avem nimic de dat, și cea mai slabă rugăciune a noastră ne ridică cu mintea la Cer. Mă rog, deci trăiesc!
 
sursa:https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/cum-iesim-din-deznadejde

miercuri, 27 februarie 2019

Rugăciune către Maica Domnului la necaz și întristare

                              Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la vreme de
                                                                  necaz și întristare

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!

sursa: www.doxologia.ro

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou la mâhnire și deznădejde

                
                          Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou la mâhnire și deznădejde
          
Sfinte Părinte Efrem, inima mea e sfâșiată de durere și de amărăciune și nu știu ce rugăciune să aduc înaintea ta. Nimic nu mă mai bucură în această viață și poverile și suferințele cele lăuntrice îmi sunt ca o băutură otrăvitoare și cumplit de amară. Nu-L mai deslușesc pe Dumnezeu în nimeni și nimic și mă simt ca un om care e omorât de propriile gânduri. Izbăvește-mă, Sfinte, de această asuprire diavolească, căci nu mai pot răbda mâhnirea și urâciunea aceasta ce-mi soarbe vlaga și toată puterea de viață. Tu i-ai văzut pe batjocoritorii și ucigașii tăi și ai răbdat nenumărate schingiuiri și urâciuni din partea lor, dar prin dragostea ta pentru Dumnezeu ai rămas neclintit în credință, înfruntând acea priveliște de iad.
 
Cu totul m-am slăbănogit, iar din multa durere lacrimile nu le mai pot opri. Nu am la cine să merg, nu este cine să mă audă, nu este cine să mă mângîie, nu este cine să-mi spună o vorbă bună. Fă-te tu toate acestea pentru mine, Sfinte Efrem, și așa cum eu nu știu, tămăduiește și limpezește sufletul meu, ridicându-mă întru nădejde și lumină. Știu că e de necuprins cu mintea toată pătimirea ta mucenicească, și tocmai de aceea te rog pe tine, căci știu că ai răbdat urâciuni nemăsurat mai mari decât ceea ce rabd eu acum. Fie-ți milă de mine ca de un frate mai mic și foarte neputincios și rânduiește în așa fel, încât prin această durere pe care o trăiesc acum să cunosc mai bine ostenelile tale mucenicești și ceea ce înseamnă purtarea de fiecare zi a crucii. Amin.
 
Sursa: Sfântul Efrem cel Nou – Viața, acatistele, paraclisul, rugăciuni la diferite trebuințe, Editura Sophia, 2012, pag. 103-104

Despre frici, optimism si speranta

    De ce dezvoltăm anxietate, depresie atat de multi si atat de des in zilele noastre? Cred ca aceste stari existau si inainte dar probab...