Suntem atât de asaltați de stimuli din toate părțile, iar atenția noastră este solicitată în permanență de aplicațiile de pe telefon, de notificări și de mesajele pe care le primim, încât nu este de mirare că uneori ajungem să ne simțim epuizați sau copleșiți.
Există însă și o artă a retragerii din acest zgomot, pe care încerc să o
practic din când în când. Arta de a nu face (aproape) nimic.
În acele momente pun doar o muzică religioasă în surdină și rostesc în gând
rugăciuni. Cel mai adesea spun Rugăciunea Inimii dar uneori și alte rugăciuni.
Minutele acestea, uneori chiar o oră sau două, mă ajută să mă deconectez de
agitația lumii și simt că sufletul meu se odihnește.
La început nu este ușor. Simți impulsul de a verifica telefonul, de a
răspunde la un mesaj sau de a face ceva. Așa ne-am obișnuit. Dar încet-încet,
pacea începe să ia locul nerăbdări și al nevoii de a fi permanent ocupați.
Încerc să îmi adun mintea și să mă concentrez asupra cuvintelor rugăciunii.
Pentru mine, acesta este un ritual de liniștire pe care îl recomandă și
Sfinții Părinți- să ne retragem în cămara inimii și să rostim rugăciunea Lui
Iisus sau rugăciuni de pace. Simt cum liniștea ia locul neliniștii, cum
sufletul capătă putere și cum, măcar pentru o vreme, mă desprind de agitația
lumii și mă apropii mai mult de Dumnezeu.
Cred că această apropiere este atât de importantă pentru sufletul nostru,
care este însetat de sens, pace și bucurie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu