Acatiste in lupta cu depresia si anxietatea

 În lupta mea cu depresia și anxietatea am găsit câteva acatiste pe care și alții le-au citit și se spune că sunt de folos în astfel de afecțiuni. Acatistul Sfântului Efrem cel Nou, Acatistul Sfântului Gherasim și Acatistul Sfintei Xenia. Le-am citit ani de zile și am simțit că sfinții mă ocrotesc și îmi dau putere să merg mai departe. Am simțit că sfinții sunt alături de mine și nu mă vor lăsa. Sfântul Efrem îndeosebi este  un sfânt care ajută pe cei ce sunt în depresie  sau au alte boli psihice sau chiar adicții. Desigur că sunt vitale tratamentele medicamentoase și terapia dar aici povestesc despre ceea ce ajuta și din punct de vedere spiritual. Pentru că nu suntem doar trup ci și suflet și sufletul are și el nevoie de hrană când inima este împovărată de tristețe și răni nevindecate. Mai este un acatist deosebit- Acatistul Sfintei Olga Michael din Alaska, ce ajuta pe cei care au fost abuzați. Din relatările despre această Sfântă se pare că au fost ajutați oameni care au suferit traume puternice. Desigur, repet, acesta in paralel cu terapia și după caz, cu medicamente.

Mi-e dor de Tine Doamne

 Mi-e dor de tine Doamne. Așa cum scria Sfântul Siluan Athonitul, sufletul meu tânjește după Tine. Ce poate să potolească acest dor fără sfârșit? Nimic decât Prezența Ta Vie și curată în inima mea, izvorâtă din rugăciunea neîncetată. Și dacă aș avea totul dar nu Te am pe Tine nu am nimic și sunt cel mai sărac om de pe pământ. Aș vrea să simt mereu prezența Ta în sufletul meu și să nu se sfârșească niciodată revărsarea de iubire și recunoștință pe care o simte sufletul care se apropie de Tine. Mi-e dor să fiu mereu în fiecare clipă mai aproape de Tine și de Maica Domnului și de Sfinți. Doar rugăciunea îmi astâmpără acest dor neostoit. Mă simt descurajată când Harul Duhului Sfânt se îndepărtează de la mine din cauza nevredniciei mele și a patimilor mele. Dar nu trebuie să cad în deznădejde. Nu putem privi soarele direct, mai sunt nori pe cerul sufletului. Suntem prunci încă și nu putem gusta deplin din neîncetata viețuire cu Dumnezeu. Trebuie să am răbdare să te caut în continuare și să nu mă opresc până ce nu te vei sălășlui pururea în inima mea obosită. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh Amin.

La Mănăstirea Rarău

Astăzi am mers la Mănăstirea Rarău. Ce loc binecuvântat de Dumnezeu cu natură minunată și cu două biserici frumoase. Icoana Maicii Domnului de la Rarău este făcătoare de minuni. Am simțit un har deosebit când m-am apropiat de ea. Parcă ai impresia că îți zâmbesc atât Maica Domnului cât și Pruncul Iisus și îți șoptesc că totul va fi bine. Deși aveam o stare grea din cauza multor gânduri rele care mi-au venit în minte toată ziua totuși am simțit harul icoanei și o mângâiere cerească.  Mi-a fost mai greu astăzi să mă concentrez mereu la rugăciunea inimii din cauza ispitelor sub forma gândurilor rele. Dar cel care începe această lucrare a rostirii permanente a numelui Domnului Iisus Hristos trebuie să se aștepte și la ispite. Pentru că aceasta rugăciune este după cum spun Sfinții Părinți cea mai puternică rugăciune și armă împotriva vrăjmașilor nevăzuți, diavolii, vor apărea și ispite în vremea când ne apucăm de această lucrare. Însă Domnul așa cum îngăduie ispitele ne va da și biruință asupra lor dacă ne rugăm cu încredere deplină și răbdare. După cum spun și Scripturile ”cădea-vor dinspre latura ta o mie și zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.” Dumnezeu ne apără și ne păzește neîncetat. Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh Amin.

Bucuria

 ”Bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire pentru toate, căci aceasta este voia Lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi”. Iată cum încă din Biblie ni se arată că trebuie să ne rugăm neîncetat și aceasta ne va aduce bucurie. Într-adevăr rugăciunea este o sursă de mare mângâiere și bucurie pentru cel care se roagă și cheamă neîncetat  numele Domnului nostru Iisus Hristos sau numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Putem să rostim aceasta rugăciune ”Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă” când ne trezim, când facem anumite treburi fizice, pe drum spre serviciu sau chiar la muncă atunci când avem câteva clipe de răgaz. Nimic nu ne împiedică să îl căutăm pe Domnul și să vrem să fim alături de el simțindu-i Prezența decât grijile vieții și deșertăciunea lucrurilor pământești. Însă cu stăruință și bunăvoință putem sa avem lucrarea rugăciunii inimii chiar dacă suntem mireni. Nu e nevoie să mergem la o mănăstire sau la pustie pentru a putea culege roadele binecuvântate ale rugăciunii inimii. Dacă o rostim neîncetat și cu trezvie și luare aminte și ne luptăm pe cât putem cu patimile noastre pentru a dobândi Harul Duhului Sfânt, Dumnezeu va vedea osteneala noastră și ne va dărui rugăciunea care va aduce pace și bucurie în inimile noastre obosite și deznădăjduite.

Pelerinul rus

Pelerinul rus este una din cele mai deosebite cărți despre rugăciunea inimii. În paginile ei regăsim povestea vieții unui pelerin anonim ce călătorește singur în cea mai mare parte a timpului prin diverse ținuturi ale Rusiei, sau uneori însoțit de alți pelerini. Acesta practică rugăciunea inimii. Citind pasaje din Filocalie  și întrebând duhovnici iscusiți despre această lucrare măreață și-a însușit ușor rugăciunea și a ajuns să spună rugăciunea din inimă- scopul final al lucrării. Deși a trecut prin momente de cumpănă- a fost bătut, jefuit , a fost bolnav, le-a răbdat pe toate cu dragoste pentru Mântuitorul și cu ajutorul rugăciunii inimii care îi aducea o mare mângâiere sufletească. Mă rog la Dumnezeu ca într-o bună zi să dobândesc și eu rugăciunea din inimă și să simt dulceața care izvorăște din deasa repetare a numelui preasfânt al Domnului nostru Iisus Hristos. 

Natura si rugăciunea Lui Iisus

 

Înainte să încep să rostesc rugăciunea lui Iisus, natura îmi era indiferentă. Puteam să văd cele mai frumoase flori, cei mai maiestuoși copaci și să nu simt nimic. De când am început lucrarea rugăciunii inimii lucrurile s-au schimbat puțit câte puțin. Am reușit să văd albastrul cerului așa cum este el pur curat frumos. Am reușit să mă uit la copaci și la flori și să văd că toate reflectă Slava Lui Dumnezeu și frumusețea Sa infinită. Toate parcă sunt o abundență de dragoste din partea Creatorului față de făpturile sale. Toate glăsuiesc despre Iubirea Sa nemărginită. Acestea sunt primele semne că rugăciunea Lui Iisus a început să îmi schimbe inima deznădăjduită și indiferentă. Ce bine era dacă o aflam mai demult. Câte zile și nopți nu aș fi fost mai liniștită, mai bună și mai recunoscătoare. Dar îi mulțumesc Lui Dumnezeu că s-a milostivit de mine și acum și mă învață să fac pași mici de prunc pe calea rugăciunii lăuntrice. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh Amin.

Arta de a nu face (aproape) nimic

 Suntem atât de asaltați de stimuli din toate părțile, iar atenția noastră este solicitată în permanență de aplicațiile de pe telefon, de notificări și de mesajele pe care le primim, încât nu este de mirare că uneori ajungem să ne simțim epuizați sau copleșiți.

Există însă și o artă a retragerii din acest zgomot, pe care încerc să o practic din când în când. Arta de a nu face (aproape) nimic.

În acele momente pun doar o muzică religioasă în surdină și rostesc în gând rugăciuni. Cel mai adesea spun Rugăciunea Inimii dar uneori și alte rugăciuni. Minutele acestea, uneori chiar o oră sau două, mă ajută să mă deconectez de agitația lumii și simt că sufletul meu se odihnește.

La început nu este ușor. Simți impulsul de a verifica telefonul, de a răspunde la un mesaj sau de a face ceva. Așa ne-am obișnuit. Dar încet-încet, pacea începe să ia locul nerăbdări și al nevoii de a fi permanent ocupați. Încerc să îmi adun mintea și să mă concentrez asupra cuvintelor rugăciunii.

Pentru mine, acesta este un ritual de liniștire pe care îl recomandă și Sfinții Părinți- să ne retragem în cămara inimii și să rostim rugăciunea Lui Iisus sau rugăciuni de pace. Simt cum liniștea ia locul neliniștii, cum sufletul capătă putere și cum, măcar pentru o vreme, mă desprind de agitația lumii și mă apropii mai mult de Dumnezeu.

Cred că această apropiere este atât de importantă pentru sufletul nostru, care este însetat de sens, pace și bucurie.

Rugaciunea si tristetea

 Atunci când deja ești trist, rugăciunea s-ar putea să nu fie un prilej de bucurie instantanee. Dar poate fi o ocazie să simți pace în suflet. O oază de liniște în mijlocul furtunii de gânduri negative. Un moment de conectare cu Dumnezeu în care simți că nu mai ești singur. Bucuria se accesează mai greu când ai depresie. Pentru că așa funcționează depresia. Dar nu ne poate opri să simțim căldura sufletească izvorâtă dintr-o rugăciune spusă din inimă. Mulți sfinți chiar au trecut prin perioade de uscăciune sufletească, sau în termeni religioși de akedie, în care nu mai simțeau Harul Duhului Sfânt și darurile Acestuia- Bucuria în special. De exemplu Sfântul Siluan Athonitul, care vorbește despre experiența lui în cartea ”Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”. Dar a perseverat în rugăciune. Bucuria duhovnicească este un dar de la Dumnezeu și prin stăruința în rugăciune poate fi primit. Am trecut prin multe perioade în care nu simțeam nimic la rugăciune și aproape că vroiam să renunț. Dar cum rugăciunea este salvarea mea în clipele de deznădejde, nu am putut să o las. Am continuat să spun uneori mecanic , în special rugăciunea inimii. Până la urmă am ajuns să am momente de bucurie chiar și în ciuda depresiei care mă însoțea zi de zi. Rugăciunea este o ancoră care ne dă putere și ne dă curaj, ne curăță de patimi și ne dă aripi. Ne apropie de Cer și de bucuria simțirii Lui Hristos în inima noastră.

Iubirea si acceptarea

 

  Mi-a trebuit mult timp să învăț să mă iubesc și accept ala cum sunt. Din cauza unor traume din copilărie și a perfecționismului pe care l-am dezvoltat în adolescență, când m-am îmbolnăvit de depresie totul s-a dărâmat ca un șir de piese dintr-un joc de domino. Mi-am pierdut stima de sine și încrederea, nu am putut accepta boala și m-am simțit inferioară celorlalți oameni. Prin mulți ani de terapie și prin credința în Dumnezeu am început să-mi schimb perspectiva asupra mea și a bolii. În primul rând am înțeles că eu nu sunt boala mea. Boala mea face parte din mine dar nu mă definește. Mă definesc valorile mele, credința mea, faptele bune și de ce nu și defectele. Dar nu boala. A avea depresie este privit de mulți din ziua de azi ca o stigmă. Depresia este o afecțiune ca orice altă afecțiune fizică sau psihică ce îți schimbă voința și motivația, starea de spirit și perspectiva asupra lumii. Dar nu este ceva de care să îți fie rușine sau să te facă să te simți inferior celorlalți. Suntem cu toții copiii Lui Dumnezeu  iubiți de El și așa cum spunea o doamnă dragă mie, pentru Dumnezeu fiecare om e cel mai important om. Valoarea noastră nu se reduce la o boală fie ca e depresie, diabet, cancer sau o dizabilitate de orice natură. Valoarea noastră este dată de faptul că suntem toți oameni creați după Chipul și Asemănarea Lui Dumnezeu, copiii Lui iubiți cu o iubire veșnică. Și pe lângă boala pe care o avem sunt nenumărate alte calități, virtuți care ne dau o valoare unică. Așa că dacă suferi de depresie să știi că ești la fel de demn de o viață frumoasă și de iubire precum orice altă persoană despre acest Pământ. Și învață să te iubești și accepți așa cum ești, pentru că asta poate fi o parte importantă care va ajuta la procesul de vindecare.

Despre beneficiile jurnalului

 Scrisul în jurnal are un rol terapeutic. Este un fel de catharsis, de eliberare de rănile sufletești pe care le purtăm și de conectare onestă la propriul nostru sine autentic. Poți să scrii lucruri simple despre ce ai făcut într-o zi, cum te-ai simțit, ce te-a ajutat să te simți mai bine sau ce gânduri negative te-au sabotat. În felul acesta poți descoperi tipare negative sau pozitive în mintea ta care să te ajute să te cunoști mai bine și să îți schimbi gândirea. Pentru mine scrisul este eliberator. Mă ajută să îmi descarc sufletul și scriind despre credință, să mă apropii de Dumnezeu. Scrisul în jurnal este o formă de terapie recomandată chiar de psihologi pentru a ne ajuta să facem față mai bine problemelor cu care ne confruntăm. Nu trebuie să fii scriitor ca să scrii ceva valoros pentru tine care să te ajute la starea de spirit. Uneori câteva rânduri sincere pot fi un pas spre vindecare. Așa că spor la scris!

Ce fac când simt disperare

 Sunt zile și zile. Unele sunt însorite precum cele de primăvară sau vara altele sunt înnegurate precum cele de toamna sau iarna. Întunericul nu te întreabă înainte să vina in viața ta. Pur și simplu e un musafir nepoftit pe care nu poți să îl scoți afara imediat. Așa se întâmpla când am zile in care simt disperare in suflet din cauza depresiei.

Slava Domnului au fost mai rare astfel de momente in ultima vreme dar au existat. Ce am făcut în acele momente? M- am rugat cu toata puterea mea. Am spus în gând rugăciuni până ce am obosit. Și încet întunericul s-a risipit. Pentru mine rugăciunea a fost colacul de salvare. Desigur pentru cei ce suferă de depresie soluția poate fi atât de la medicamente cat și de la terapie sau mișcare sau orice alta metoda care îi ajuta. Însă asaam simțit eu. Că asta e soluția in acele momente. Poate și alți oameni au nevoie să știe că rugăciunea are un efect terapeutic și s-a dovedit și științific prin anumite studii că ajută la calmarea sistemului nervos și reducerea stressului

pentru multe persoane. Așa că poate fi o metoda prin care să depășim acele momente întunecate când nu mai vedem lumina. Dar chiar dacă e înnorat noi știm că soarele tot a răsărit ca in fiecare zi. Așa că nu trebuie sa ne pierdem speranța.